Ce spun elevii despre lecțiile de educație juridică

”Prezența domnului procuror Cristian Anghel m-a impresionat și m-a făcut să-mi placă și mai mult ideea de dreptate. Mi-ar face o mare plăcere ca domnu Anghel să ne onoreze din nou cu prezența sa, dar și ca disciplina „Educație juridică” să fie introdusă în programa școlară, întrucât îmi doresc să urmez Dreptul. Îi mulțumesc doamnei dirigintă că mi-a oferit ocazia întâlnirii cu domnul procuror, dar și acestuia, pentru că m-a făcut să îndrăgesc și mai mult această meserie.”

Elev, clasa a IX-a E, Testimoniale Liceul „Tudor Vladimirescu” București

„Consider că participarea domnului procuror Cristian Anghel a fost benefică și utilă, întrucât domnia sa ne-a vorbit despre o problemă foarte importantă, mai exact despre consumul de droguri. Astfel, am aflat care sunt efectele consumului de droguri și pericolele la care se expun persoanele consumatoare de astfel de substanțe.”

Elev, clasa a IX-a E, Testimoniale Liceul „Tudor Vladimirescu” București

„Am aflat multe informații despre Constituția statului român și despre respectarea legilor. Pe parcursul orei de informare am avut posibilitatea să punem multe întrebări, la care am primit răspunsuri excelente. Consider că orele de educație juridică sunt necesare și se impune introducerea acestora în programa de liceu, deoarece elevii trebuie să-și cunoască drepturile, să nu încalce legea și să fie informați. De asemenea, la nivelul adolescenților sunt necesare discuții despre drepturile de informare prin intermediul internetului, despre consumul de substanțe interzise, despre formarea lor ca viitori cetățeni responsabili și bine informați.”

Elev, clasa a IX-a E, Testimoniale Liceul „Tudor Vladimirescu” București

„Lecția juridică de care am avut parte în cadrul liceului nostru nu doar că a reprezentat un interes imens pentru mine, însă m-a făcut să-mi dau seama că ceea ce eu îmi doresc să fac în viitor, mai exact judecător, este o meserie ce face parte dintr-un domeniu amplu ce efectiv face țara să meargă. Îi mulțumesc doamnei procuror Arina Corsei Vultureanu pentru activitatea prestată în cadrul liceului nostru și mai ales că susține acest proiect. Sper că peste cațiva ani să mă întâlnesc cu dânsa și să-i pot spune ca datorită dânsei am reușit sa mă țin fermă pe poziție.”

(Mustafa Pinar-Maria, cls 12E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„Ce pot spune? A fost o lecție foarte bogată în informații, interactivă, pe placul tuturor. Interesul tuturor a fost ridicat și cred că este nevoie să mai facem acest curs”

(Coman Alexandru, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„Mi-a plăcut ca ne-a oferit un exemplu concret din care am și putut înțelege câte ceva, dar și că a abordat mai multe teme la care ne-a implicat pe noi cei din sală punând diverse întrebări și valorificând răspunsurile”

(Issa Rami, cls 12E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție interactivă și pe ințelesul tuturor. Aș fi vrut și niște informații din Constituție, în rest a fost totul perfect”

(Fotachi Radu, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„O lecție foarte interesantă. Am învățat unele lucruri noi și chiar mi-a placut. Ar fi frumos să mai avem șansa să mai participăm la o lecție de genul acesta”

(Ivan Adina, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

A fost o lecție foarte interesantă în care am găsit o plăcere pe care nu am crezut că o sa o avem legată de aceasta meserie.

Elevii au fost foarte multumiți, deoarece au înțeles foarte bine ceea ce li s-a explicat și astfel le-au trezit interesul pentru ce înseamnă justiție.

Parerea mea este că mai întâi avem nevoie de un impuls și de o pasiune pe care un om o folosește într- o meserie ca sa putem lua acest exemplu.”

(Ionita Andreea, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție foarte captivantă și frumoasă. Am învățat lucruri noi. Sper sa mai participăm la o astfel de activitate pentru a acumula cât mai multe informații de educație juridica.”

(Șuțu Ana Maria, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție educativă și în același timp pe placul elevilor. Cred că tuturor le-ar prinde bine astfel de lecții și de aceea am fi bucuroși să participăm la noi activități pe această temă.”

(Danciulescu Luis, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție frumoasă, interesantă și captivantă. Am învățat lucruri noi ce țin de educația juridică. Mi-ar face mare plăcere sa mai avem asemenea lecții”

(Sigmund Alina, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție foarte interesantă și foarte atractivă. Elevii au fost foarte multumiti, deoarece au ințeles foarte bine tot ceea ce li s-a explicat și ce au fost învățați. Cred că tuturor ne-ar plăcea să mai participam la lecții de acest gen. ”

(Staniloiu Bogdan, cls 11E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„Numele meu este Moise Beatrice şi sunt elevă la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din sectorul 2 al Capitalei. Am participat cu mare drag la activitatea din data de 19 februarie prezentată de doamna procuror Arina Corsei Vultureanu. Prezentarea a avut un impact foarte mare asupra mea şi totodată asupra colegilor mei. Ne-au fost prezentate două cazuri penale, iar pe baza acestora am purat discuții foarte interesante. Ora a decurs foarte bine şi am învățat, într-un cadru nu tocmai formal, foarte multe lucruri despre justiția din România. O parte din cei prezenți la activitate chiar dorim să urmăm „drumul justiției”, iar prezentarea respectivă ne-a fost de mare ajutor.”

(Moise Beatrice, cls 12E, Liceul Mihail Sadoveanu)

„A fost o lecție interesantă cu multe de informații utile pentru fiecare dintre noi.”

Ionescu Alice – 12 C, Liceul Hyperion

„O oră interactivă în care ne-au fost prezentate o serie de riscuri la care ne expunem dacă nu suntem atenți la prietenii falși din jurul nostru. De asemenea, am aflat cum ne putem proteja de persoanele care vor sa ne șantajeze utilizând poze luate din telefonul nostru fără a le da permisiunea să le ia sau să le distribuie .”

Danciu Roberta – 11 C, Liceul Hyperion

„Lecția despre educație juridică a fost extrem de utilă. Am aflat o serie de informații necesare în viaţa de zi cu zi.”

Moldoveanu Alexandru – 11 B, Liceul Hyperion

„Pot spune despre această oră că a fost una extrem de interesantă. Domnul judecător a reușit să ne captiveze interesul cu cazurile pe care ni le-a prezentat.”

Gheorghe Roxana – 11 C, Liceul Hyperion

„Trebuie să recunosc că acțiunea privind Educația juridică realizată în rândul liceenilor a fost una reușită cu un feed-back pozitiv, atât din partea elevilor participanți, cât și a cadrelor didactice prezente.”

Profesor, Vidrascu Paula Angela, Liceul Hyperion

„A fost o acțiune reușită, care m-a captivat de la început până la final, iar ghidul oferit este bine structurat, ușor de înțeles și accesibil, fiind în același timp atractiv.”

Amin Bashir – 11 B, Liceul Hyperion

„Personal, consider că a fost o oră interesantă și utilă pentru elevii noștri. O astfel de materie ar putea fi obiectul unui curs opțional pentru liceeni. Mulțumim întregii echipe pentru o acțiune reușită care a avut o influenţă pozitivă în rândurile adolescenţilor noştri.”

Profesor, Nicoleta Zeciu, Liceul Hyperion

„ Întotdeauna am fost atrasă de domeniul drepturilor oamenilor, deoarece visez la o carieră de avocat. Această activitate a fost pe placul aşteptărilor mele. Mă bucur nespus că am primit informaţiile dorite.”

Alexandra Popescu – 10 C, Liceul Hyperion

„ Suntem la vârsta când tot ceea ce ţine de comunicare şi socializare ne atrage. Azi am aflat cât de mult suntem expuşi unor riscuri şi cum putem să ne protejăm dacă ne cunoaştem drepturile. „

Giorgiana Gottschling – 10 C, Liceul Hyperion

„ Consider că informaţiile primite de către elevii noştri în cadrul acestei activităţi îi vor ajuta şi vor ghida în preocupările specifice vârstei lor. Cu certitudine, de acum încolo, ei vor şti să aleagă cu mult mai mult discernământ, căci azi au aflat o parte din drepturile, dar şi obligaţiile pe care le au în acţiunile lor adolescentine.”

Profesor, Geanina Panainte, Liceul Hyperion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *