Modificarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 prin O.U.G. nr. 3/2016 – implicații asupra pregătirii funcționarilor publici cu statut special

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2006 a modificat prevederile dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului oferind astfel cadrul legal pentru încadrarea din sursă externă în structurile Poliției Române.

Aceste modificări survin în contextul în care România și-a asumat, în momentul aderării la Uniunea Europeană, recrutarea și încadrarea oricărei persoane în structurile Poliției Române doar după dobândirea unui set de cunoștințe și abilități specifice într-o instituție autorizată a Ministerului Afacerilor Interne.

Asumarea acestor obligații și impunerea standardului de pregătire și specializare au avut ca fundament natura activităților derulate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, importanța pe care profesionalismul și dobândirea competențelor specifice o au în asigurarea  și menținerea siguranței publice și implicarea directă sau indirectă a funcționarilor cu statut special în actul de justiție, atât în materie civilă cât și în materie penală.

Încadrarea personalului din sursă externă ridică probleme cu privire la modalitatea în care va fi efectuată formarea personalului și strategia adoptată pentru dobândirea competențelor specifice și accesul la informații clasificate.

Conform fișei postului cerința minimă, fără de care nu este posibilă nici măcar înscrierea pentru a ocupa o funcție de agent de poliție judiciară sau de altă specialitate (rutieră, ordine publică, analiza informațiilor, criminalistică, etc.) în cadrul Poliției Române este aceea de a fi absolvent de studii medii cu diplomă de Bacalaureat  și de a fi urmat, în prealabil, un curs de specializare în domeniul științelor polițienești și pe linia de muncă în care își desfășoară activitatea.

La momentul încadrării  persoanele numite în structurile de poliție, funcționari publici cu statut special, trebui să aibă competențe conform foii matricole a agenților de poliție în următoarele domenii: comunicare profesională, utilizarea tehnicii de comunicații, menținerea climatului de ordine și siguranță publică, aplicarea măsurilor polițienești, utilizarea armamentului, conducerea autovehiculelor astfel încât să poată conduce în condiții specifice îndeplinirii sarcinilor de serviciu (în regim de urgență de foarte multe ori), constatarea și sancționarea contravențiilor, constatarea infracțiunilor, cercetarea infracțiunilor, realizarea intervenției polițienești, precum și mai multe stagii de practică. Școlile de subofiteri ale Ministerului Afacerilor Interne au o programa adaptată nevoilor domeniului de activitate, combinând noțiunile juridice cu informațiile și activitățile practice, formarea fiind derulată pe o perioadă de 15-18 luni.

O instituție din sistemul public de învățământ care nu este creată special pentru formarea inițială a personalului de ordine publică și siguranță națională nu  poate oferi toate informații necesare pentru a dobândi competențele necesare exercitării funcției de polițist: manevrarea unei arme de foc, efectuarea activităților specifice precum patrulare, supravegheri, activități informative, activități criminalistice și alte activități care prezintă pericol pentru viața și integritatea polițiștului și a cetățenilor, medierea conflictelor.

În vederea pregătirii personalului este necesară anterior obținerea autorizației de a avea acces la informații clasificate nivel secret de serviciu, iar aceasta presupune un întreg proces de acordare a acestui aviz: accesul personalului la informaţiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizaţiei scrise emise de conducătorul unităţii (HG nr. 781/2002, Anexa nr. 2).   Evidenţa autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu se ţine centralizat de structura/funcţionarul de securitate în Registrul pentru evidenţa autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu (HG nr. 781/2002, Anexa nr. 3). În vederea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu, persoana care urmează să ocupe o funcţie ce presupune accesul la astfel de informaţii prezintă structurii/funcţionarului de securitate, în condiţiile legii, recomandări şi referinţe asupra onestităţii şi profesionalismului, din partea persoanelor cu funcţii de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanţilor autorizaţi ai altor persoane juridice, după caz, şi va semna un angajament de confidenţialitate. După ce verifică autenticitatea documentelor menţionate mai sus, structura/funcţionarul de securitate prezintă conducătorului unităţii propuneri privind oportunitatea eliberării autorizaţiei de acces la informaţiile secrete de serviciu.

Acomodarea cu activitatea specifică unităților de poliție continuă, după formarea inițială, cu activitatea de tutelă profesională unde noul polițist desfășoară activități doar sub îndrumarea unui coleg cu experiență, ce are rolul de tutore profesional pentru o perioadă de acomodare de 6 luni, dar acest lucru este posibil doar în condițiile în care noul polițist are deja calitățile necesare  și competențele dobândite pentru a desfășura activități care de cele mai multe ori aduc atingere sau restricționează drepturilor și au ca scop protejarea valorilor sociale și interesului general.

În aceste condiții considerăm că, dincolo de oportunitatea măsurii legislative și de îndeplinirea cerințelor legale privind adoptarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, este vitală dezbaterea privind formarea profesională a funcționarilor cu statut special din prisma respectării drepturilor omului, îndeplinirii activităților cu profesionalism și menținerea unui climat de securitate și siguranță publică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.