LiderJust a încheiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor

Asociaţia noastră, prin preşedinte Alexandra Lăncrănjan, a semnat săptămâna aceasta un parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor pe o durată de un an, având în vedere punctele comune de interes referitoare la iniţierea şi extinderea cooperării dintre cele două instituţii.

Prin acest protocol, ne-am propus consolidarea capacităţii instituţionale, prin creşterea performanţei profesionale a resurselor umane din sistemul penitenciar din România şi prin educarea şi informarea eficientă a persoanelor private de libertate.

Colaborarea vizează:ANP

  •  organizarea de diferite forme de pregătire a personalului sistemului administraţiei penitenciare, de către specialiştii din cadrul LiderJust;
  • organizarea de sesiuni de informare a persoanelor private de libertate;
  • participarea reprezentanţilor LiderJust la activităţile educative destinate persoanelor private de libertate;
  • derularea de activităţi comune de promovare a statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a regulilor democratice;
  • şi organizarea de activităţi educative pentru cetăţeni.harta3_mare

Mai multe informaţii despre activitatea A.N.P. găsiţi pe site-ul oficial al acestei instituţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *