Conferința de încheiere a proiectului “Educație pentru Justiție și Democrație – un program de formare cetăţenească în şcoli”

Centrul Român de Politici Europene, alături de Liderjust – asociațIMG_0892ie a practicienilor în drept – au organizat, pe 20 aprilie 2016, conferința de

În cadrul evenimentului s-au prezentat cele mai importante rezultate ale proiectului pilot de predare a educației juridice la nivelul învățământului preuniversitar și opțiunile elevilor privind educația juridică: cum privesc ei această materie, ce își doresc să afle, cine ar trebui să predea aceste noțiuni.

De asemenea, Centrul Român de DSC01348Politici Europene și Liderjust au prezentat și variantele de politică publică  rezultate în urma consultărilor recente privind introducerea educației juridice în școli și au lansat în dezbatere opțiunile pe termen scurt de continuare a acestui program.

La eveniment au participat profesioniști din domeniile Educație și Justiție, specialiști în zona politicilor publice din Ministerul Educației și Ministerului Justiției, experți, profesioniști și practicieni ai dreptului, magistrați, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și mediului academic.

 

1300 de elevi din București, Constanța, județele Argeș și Prahova, au participat la lecții demonstrative predate de procurori, judecători, avocați, notari, mediatori, în cadrul proiectului pilot “Educație pentru Justiție și Democrație – un program de formare cetățenească în școli”. Proiectul pilot și-a propus testarea celor mai bune formule de predare a educației juridice în școli ca instrument de prevenire timpurie a corupției, de promovare a respectului față de lege şi democrație, de cunoaștere a drepturilor și libertăților civile.IMG_0862

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *